(non-partid) Mișcarea Neo-Democratică
Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.
Ultimele subiecte
» "Egalitate", sigur că DA, dar NU și "egalitarism"!
Scris de Dan Ţeca Sam 7 Apr 2018 - 13:47

» Inscriere in USR?
Scris de Ionut Ciobanu Vin 16 Mar 2018 - 9:50

» Primesc injuraturi !
Scris de Dan Ţeca Sam 3 Mar 2018 - 15:18

» Salut adresat Comunitatii Non-Partidului. Cateva intrebari.
Scris de Valentin Radoi-Riger Joi 23 Noi 2017 - 11:40

» Initiativa Legislativa Cetateneasca
Scris de Dan Ţeca Dum 19 Noi 2017 - 0:35

» Politica Clasica vs. Reinventand Democratia
Scris de Dan Ţeca Sam 18 Noi 2017 - 0:37

» Partidul Oamenilor Liberi
Scris de Dan Ţeca Vin 17 Noi 2017 - 1:30

» Participarea in mai multe initiative politice in paralel?
Scris de Dan Ţeca Dum 12 Noi 2017 - 1:03

» Delegative Democracy. Liquid Democracy
Scris de Valentin Radoi-Riger Vin 10 Noi 2017 - 23:15

Grupuri Facebook
-------
Închis -------- Public
Fake news
"Egalitate", sigur că DA, dar NU și "egalitarism"!

Sam 7 Apr 2018 - 13:47 Scris de Dan Ţeca

În Franţa, dezbaterea zilei are loc în jurul noii reforme a învăţămîntului...

"...destul cu “egalitarismul”. Sigur, deviza Républicii Franceze rămîne “Liberté, égalité, fraternité”. Una este însă egalitatea oamenilor în faţa legii, şi alta este cînd (aşa cum au făcut unii miniştri) renunţi la sistemul de notaţie în şcoală ca nu cumva să se simtă marginalizaţi elevii mai puţin pregătiţi. Una este să încerci să creezi o societate bazată pe egalitatea şanselor, şi alta este abolirea …

Comentarii: 0


Un non-partid construit pe Valori

In jos

Un non-partid construit pe Valori Empty Un non-partid construit pe Valori

Mesaj Scris de Dan Ţeca Lun 2 Ian 2017 - 13:01

Integritate

Corupţia este un fenomen profund nociv pentru întreaga societate. Afectează grav egalitatea de şanse, egalitatea în faţa legii, competiţia corectă, protecţia mediului, administrarea eficientă, alegerea soluţiilor optime în favoarea binelui comun. Prezenţa corupţiei stimulează, dar şi înlesneşte accesul în funcţii publice şi/sau cu putere de decizie, unor persoane lipsite de integritate, care îşi vor folosi ilegitim funcţia, în interes privat.

Pentru a asigura şi menţine integritatea organizaţiei noastre, şi a garanta, astfel, că va acţiona exclusiv în interesul cetăţenilor, am conceput un model de organizare, funcţionare şi reprezentare ce zădărniceşte orice act de corupţie sau asociat corupţiei din sfera politică: mita, traficul de influență, șantajul, clientelismul, nepotismul, abuzurile, fraudele. 
Conform acestui model, noi nu avem funcţii cu putere de decizie, donaţiile sunt interzise, iar cei aleşi pe diferite roluri în organizaţie pot fi revocaţi oricând. Cei ce ne vor reprezenta la nivel local sau parlamentar vor fi obligaţi (sub sancţiunea excluderii) să acţioneze conform deciziei membrilor organizaţiei. Atât puterea de decizie cât şi cea financiară sunt împărţite egal între membri, şi ca urmare, orice încercare de a influenţa în mod ilegitim deciziile este sortită eşecului - nu poţi corupe peste jumătate din membrii unei organizaţii, câtă vreme se refuză orice contribuţie materială în afara cotizaţiilor (egale) şi în condiţiile în care transparenţa financiară şi decizională este totală.

Democraţie autentică

Democraţie nu înseamnă doar puterea oamenilor de a-şi alege nişte “reprezentanţi” din 4 în 4 ani, reprezentanţi care apoi să decidă în numele lor. Democraţia autentică este cea în care oamenii, cetăţenii obişnuiţi, sunt cei care iau deciziile, prin vot.

Organizaţia noastră se bazează pe democraţie pură, exercitată în mod direct, fără intermedierea reprezentanţilor. La noi, libertatea de exprimare este garantată, câtă vreme nu afectează drepturile fundamentale ale celorlalţi. În organizaţia noastră, toate deciziile (cu excepţia celor operaţionale) se iau prin votul membrilor şi orice membru are drept de iniţiativă. Nu avem funcţii cu putere de decizie, avem doar delegaţi care duc la îndeplinire deciziile adoptate de membrii organizaţiei, iar aceştia pot fi revocaţi oricând de către cei ce i-au ales. În organizaţia noastră avem democraţie autentică.

Egalitate reală (în drepturi şi obligaţii)

Cu siguranţă oamenii nu sunt egali. Sunt foarte diferiţi între ei, pentru că fiecare om este un "unicat". Însă, într-o democraţie autentică, toţi cei care au acelaşi statut trebuie să beneficieze de drepturi egale, de şanse egale, de tratament egal.

În organizaţia noastră nu există ierarhii. Toţi membrii au un statut egal - drepturi egale, dar şi obligaţii egale - indiferent de gen, rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau grad de instruire, indiferent de vechimea în organizaţie, indiferent de rolul pe care-l îndeplinesc în organizaţie. Toţi participă în mod egal la decizii (prin vot), dar şi la finanţarea organizaţiei (prin cotizaţii egale). Orice membru are drept de iniţiativă şi poate candida în orice fel de alegeri interne. Iar cei aleşi, cu roluri executive, nu au drepturi în plus, ci dimpotrivă, atribuţii şi responsabilităţi suplimentare. Nimeni nu este privilegiat, nimeni nu este discriminat. Datorită funcţionării online, oricine poate participa la fel, din orice colţ al lumii.

Adevăr

Oamenii au dreptul să cunoască adevărul, să nu fie minţiţi de cei aflaţi în poziţii de putere. Niciun reprezentant (sau delegat) nu are voie să ascundă adevărul faţă de cei pe care-i reprezintă, câtă vreme legea nu-l obligă să facă asta.

Noi avem încredere în capacitatea oamenilor de a distinge binele de rău, de a judeca corect lucrurile, de a decide responsabil în cunoştinţă de cauză. Ca atare, pe orice subiect de interes public legitim, câtă vreme legea nu ne interzice, noi le vom spune oamenilor adevărul şi numai adevărul, aşa cum îl cunoaştem, şi cu bună credinţă, indiferent de consecinţele imediate. Pe termen mediu şi lung, efectele acestei sincerităţi vor fi cu siguranţă benefice pentru societate.

Supremaţia Legii

Nicio comunitate civilizată nu poate funcţiona fără un sistem de legi scrise care să reglementeze comportamentul oamenilor, raporturile dintre aceştia. Într-o societate democratică, legile trebuie să fie şi ele democratice şi, totodată, nimeni şi nimic nu poate fi mai presus de Lege - fie că vorbim de instituţii, cei aleşi de o majoritate pentru a conduce sau chiar majoritatea însăşi.

În organizaţia noastră, legile sunt cele care guvernează (nu lideri sau reprezentanţi) - şi ne-am ales “guvernanţi” cât mai buni posibil: legi democratice, clare, drepte, morale, nepărtinitoare şi cât se poate de stabile. Avem democraţie internă directă şi, da, majoritatea (sau supermajoritatea) este cea care decide, dar nu suntem adepţi ai majoritarismului. Majoritatea poate decide orice, însă numai în limitele legilor organizaţiei şi ale ţării. Iar legile care protejează valorile şi principiile noastre fundamentale, precum şi acelea care protejează drepturile celor aflaţi în minoritate, nu vor putea fi schimbate în sensul diminuării acestor valori, principii sau drepturi, nici chiar prin votul unei supermajorităţi.

Transparenţă

Nicio democraţie autentică nu poate exista în absenţa transparenţei. Oamenii nu pot avea niciodată garanţia că procesele democratice se desfăşoară corect, că votul nu este fraudat, că banii din contribuţiile lor nu sunt deturnaţi sau alocaţi nejustificat, că nimeni nu este favorizat sau, dimpotrivă, discriminat, că regulile sunt respectate, în fine, că nu sunt minţiţi, câtă vreme nu pot verifica toate aceste lucruri.

În spaţiul democratic construit de noi, totul se desfăşoară la vedere. Dezbaterile pot fi urmărite de oricine, toate procesele democratice de agregare a deciziei - voturile - sunt cât se poate de transparente şi complet verificabile chiar de către cei care votează, toate sursele de finanţare şi alocarea detaliată a banilor pot fi urmărite şi verificate de orice membru al organizaţiei. 
Noi nu le cerem oamenilor să aibă încredere în noi, să ne creadă pe cuvânt - că respectăm toate aceste Valori, că totul se desfăşoară corect, conform legislaţiei noastre interne şi aşa cum ne-am asumat, că nu există niciun fel de demagogie în ceea ce spunem - ci le oferim noi această încredere, printr-o transparenţă totală.


(adoptate prin vot la întrunirile AG din aprilie, mai şi iunie 2017)
Dan Ţeca
Dan Ţeca
membru Grup iniţiativă

Posts : 783
Location : Bucureşti

Sus In jos

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum